„The Grand Hotel Budapest”, ca toate filmele lui Wes Anderson, nu este doar o poveste pusă pe ecranul de cinema, ci o stare aparte pe care o aşază cu umor şi meticulozitate, de la cadru la cadru, până la final, când lasă privitorul într-o anume transă.
Am aşteptat ultima „ispravă cinematografică” a lui Wes Anderson cu sufletul la gură. Nu numai că proiecţia filmului s-a transformat în eveniment, fiind în deschiderea ediţiei cu numărul 23 a Festivalului de Film Dakino, dar vine pe marile ecrane cu review-uri entuziaste căpătate la Festivalul de Film de la Berlin.
Filmele lui Anderson nu sunt doar poveşti puse pe ecranul de cinema, ci sunt stări aparte pe care le aşază cu umor şi meticulozitate, de la cadru la cadru, de la scenă la scenă, până la final, când te lasă într-o anume transă. Încheie într-o manieră melancolico-nostalgică, cât să nu te întristeze prea tare, dar nici să te lase neatins... Aşa e Anderson, îşi permite şi îi permitem să se joace cu mintea noastră.
„The Grand Hotel Budapest” ajunge la povestea legendarului Gustave H. după ce trece prin trei prologuri ce vor căpăta sens pe parcurs.
Din povestitor în povestitor, timpul se scurge până în 1932, perioada interbelică, atunci când îl cunoaştem pe celebrul concierge Gustave H. , un adorat al hotelului Grand Budapest, hotel aşezat undeva în Europa, într-un ţinut muntos imaginat de Anderson - Zubrowka -, despre care spune că este „varianta noastră proprie a Europei de Est”.
Domnul H., interpretat monumental de Ralph Fiennes, primeşte o moştenire de la una dintre invitatele şi amantele sale, însă nu se poate bucura de aceasta din cauza familiei însetate de avere a acesteia. Din acest moment, împreună cu Zero, „the lobby boy”, porneşte într-o aventură nemaipomenită, în ţinuturi de poveste, dar în prag de război.
Portretul domnului H. este construit de Zero, hamalul care-şi creionează în fiecare zi mustaţa, venit din ţinuturi îndepărtate pentru a căpăta experienţă la renumitul Hotel Budapest - un tânăr novice, uşor speriat, dar fidel mentorului său. Între cei doi se leagă o prietenie bazată pe acceptarea celuilalt, pe o doză de nebunie plăcută, dar şi pe o puritate aparte a fiinţei.
Anderson a adus pe acelaşi platou de basm nume mari precum: Ralph Fiennes, Adrien Brody, Willem Defoe, Jude Law, Edward Norton. Harvey Keitel, F. Murray Abraham, Lea Seydoux, plus multe alte figuri celebre din cinematografia mondială... unele apărând în treacăt, doar câteva momente. Ba, şi-a permis s-o transforme pe Tilda Swinton într-o bătrână extravagantă de 84 de ani ai căror ochi sunt singurii care o trădează că ar fi ea. Nu numai că i-a adunat pe toţi pe acelaşi generic, dar le-a dat roluri bizare şi uşor bufe, i-a aşezat într-o poveste fantastică plină de scene memorabile, toate cuprinse în propria convenţie, marca Anderson.
La capitolul scenografie şi imagine... putem scrie o lucrare întreagă despre fiecare cadru din film, perfect construit şi îngrijit, de la încadratură şi culoare, până la mişcarea de aparat, aşezarea luminii şi alegerea focusului. Imaginea este semnată de Robert D. Yeoman şi scenografia de Adam Stockhausen. Cei doi au creat universul lui Anderson compus din rozuri pastel şi simetrie perfectă, detalii vizuale aşezate meticulos, o adevărată provocare pentru echipă, dar şi pentru spectator.
Co-scenaristul Hugo Guinness declară într-un interviu pentru The Guardian că Anderson este „orientat spre detalii" şi că pentru el „contează fiecare frame”. „Are o imagine clară a cum va arăta filmul înainte să filmeze. Nu se opreşte niciodată, montând între şase şi opt luni”, mai spune Guinness.
Obsesiile vizuale, stilul aparte, umorul sec şi personajele bizare l-au transformat pe regizorul indie într-o figură-cult a cinematografiei internaţionale.
Dacă sunteţi fani Anderson, filmul ăsta vă va împlini toate aşteptările, ba le va depăşi. Dacă nu, cu siguranţă vă va stârni curiozitatea acest regizor giumbuşlucar şi veţi vrea să o luaţi de la capătul filmografiei sale.
***
The Grand Budapest Hotel
Regie: Wes Anderson
Gustave M. – Ralph Fiennes
Mr. Moustafa – F. Murray Abraham
Scriitor – Jude Law
Zero – Tony Revolori
Trivia: A şaptea colaborare dintre Murray şi Anderson. Tilda Swinton a stat multe ore la machiaj pentru a o juca pe bătrâna de 84 de ani, Madame D. Anderson spune că nu este obişnuit să lucreze cu bugete mari, dar pentru machiajul acesta a zis „Să avem pe cei mai scumpi oameni pe care-i găsim!”. Pentru rolul doamnei D. A fost iniţiat distribuită Angela Lansbury, dar a fost un conflict între programele de filmări şi a renunţat.
Gafe: Într-o scenă, un concierge este întrerupt în timpul unei manevre de resuscitare. Scena se desfăşura în anii '30, dar resuscitarea modernă a apărut abia în 1960 şi promovată ca tehnică de salvare abia în 1970.
 |
| Roxana Andrei - Critic şi regizor de film |